AcasăActualitateSeaWave Film Fest și OMD Mamaia Constanța: Valuri de cultură la malul...

SeaWave Film Fest și OMD Mamaia Constanța: Valuri de cultură la malul mării!

SeaWave Film Fest, unul dintre cele mai cool evenimente culturale de pe litoralul românesc, revine cu a doua ediție, promițând să ofere o experiență cinematografică de neuitat. Între 4 și 10 august, turiștii și locuitorii din Constanța sunt invitați să se bucure de seri magice de film. Evenimentul va avea loc în patru locații de prestigiu: Biblioteca Județeană, Universitatea de Marină Civilă, Sala Jean Constantin și pe Plaja Neversea, oferind o atmosferă relaxantă și captivantă pentru cinefili și creatori de conținut din întreaga țară.

OMD Mamaia-Constanța își propune să transforme orașul Constanța într-o destinație de referință pentru iubitorii de cultură, iar parteneriatul cu SeaWave Film Fest reprezintă un pas important în această direcție. Prin susținerea unor astfel de evenimente, OMD contribuie activ la diversificarea ofertei turistice și la consolidarea imaginii pozitive a destinației Constanța ca un oraș iubitor de cultură.

„Suntem încântați să fim parteneri ai SeaWave Film Fest, un eveniment care aduce un suflu proaspăt pe scena culturală a litoralului românesc. Prin susținerea acestui festival, OMD Mamaia-Constanța dorește să încurajeze nu doar consumul de cultură, ci și dezvoltarea turismului cultural, oferind turiștilor și locuitorilor oportunitatea de a se bucura de proiecții de filme de calitate într-un cadru deosebit”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța.

Organizat de asociația culturală Wave-Culture HUB, un ONG fondat de studenți de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Academia de Studii Economice și Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu”, festivalul aduce în prim-plan tineri talentați din domeniul cinematografiei.

„SeaWave Film Fest reprezintă mai mult decât un simplu festival de film; este o celebrare a creativității și pasiunii tinerilor cineaști. Ne dorim să oferim o platformă de exprimare pentru noile generații de artiști și să creăm o conexiune profundă între public și creatorii de film. Faptul că putem organiza acest eveniment în locații atât de frumoase și diverse din Constanța ne ajută să evidențiem și mai mult frumusețea acestui oraș și să oferim o experiență de neuitat tuturor participanților,” a declarat Alexandru Stavrositu, managerul festivalului SeaWave Film Fest.

La secțiunea „În concursparticipă 32 de scurtmetraje din cele 92 înscrise, oferind o platformă pentru tinerii cineaști să își prezinte munca în fața unui public larg. Secțiunea OFF include o selecție specială de filme de referință, regizate și produse de personalități consacrate ale cinematografiei, dintre care unele vor fi prezente la vizionări.

Începând din acest an, SeaWave Film Fest va celebra personalități ale filmului românesc, iar această ediție este dedicată memorabilului Jean Constantin, un simbol al cinematografiei românești. Stere Gulea și Nae Caranfil, invitați speciali la cea de-a doua ediție a SeaWave Film Fest, vor fi prezenți pentru a împărtăși din experiența lor și pentru a susține tinerii cineaști.

Ediția a 2-a a SeaWave Film Fest promite să aducă valuri de emoție și cultură pe litoralul românesc, consolidându-și poziția ca un eveniment de referință în peisajul cinematografic studențesc.

Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța este dedicată promovării turismului și dezvoltării durabile a zonei Mamaia Constanța. Prin diverse inițiative și colaborări cu parteneri locali și internaționali, OMD Mamaia Constanța urmărește să transforme destinația într-un loc atractiv pentru turiști, asigurând totodată protejarea mediului și creșterea calității vieții comunității locale.