AcasăActualitate„SEASIDE STORIES” - Primele reprezentații la Constanța după obținerea premiului UNITER pentru...

„SEASIDE STORIES” – Primele reprezentații la Constanța după obținerea premiului UNITER pentru cel mai bun spectacol

Sâmbătă, 2 septembrie și duminică, 3 septembrie, de la ora 19:00, Teatrul de Stat Constanța a programat două reprezentații „SEASIDE STORIES”, primele reprezentații susținute acasă, după ce valoarea spectacolului a fost recunoscută la cel mai înalt nivel, prin decernarea Premiului UNITER pentru Cel mai bun spectacol al anului 2022 și a Premiului UNITER pentru Debut, scenografului Theodor Niculae.

„Fără îndoială, lumea pe care a creat-o Afrim, plecând de la Constanța, de la cele 120 de trepte, de la tarabele și barurile din Vamă, de la…, ne este familiară și, mai mult decât atât, ne conține. Regăsim în story-urile pe care le ascultăm frânturi, flash-uri din relațiile personale pe care le avem cu marea și cu ceea ce generic numim «vacanța la mare».” (Călin Ciobotari – „Afrim și sentimentul litoral al ființei” Teatrul Azi nr.11-12/2022)

„SEASIDE STORIES”, scenariul și regia Radu Afrim, texte de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, Nina Cassian. Scenografia: Theodor Cristian Niculae. Distribuția, în ordinea intrării în scenă: Liliana Ghiță / Mirela Pană, Ștefan Mihai, Theodor Șoptelea, Cătălin Bucur, Marian Adochiței, Anaïs Agi-Ali, Cătălina Mihai / Ecaterina Lupu, Iulian Enache, Laura Iordan, Liliana Cazan, Mihaela Velicu, Alina Manțu, Cristiana Luca, Lana Moscaliuc, Nina Udrescu, Remus Archip, Andrei Bibire, Alex Burcă.

*******

„SEASIDE STORIES” își continuă în această toamnă traseul festivalier, început în vară la Oradea, Timișoara și Sibiu, cu participarea la Festivalul de Teatru Piatra Neamț (8 septembrie), Reuniunea Teatrelor Naționale Românești de la Chișinău (13 septembrie), Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr – Iași (6 octombrie) și Festivalul Național de Teatru – București (24 și 25 octombrie).

********

Menționăm că, încă din martie 2022, reprezentațiile Teatrului de Stat Constanța se desfășoară la Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2A, situată chiar vizavi de clădirea teatrului din Bulevardul Ferdinand, aflată în renovare din noiembrie 2021.

********

Toate informațiile referitoare la activitatea Teatrului de Stat Constanța sunt disponibile pe website-ul nostru, în limbile română și engleză: www.teatruldestatconstanta.ro

Biletele pot fi cumpărate online, pe platforma myStage.ro,

de la agenția de bilete a TSC din bulevardul Tomis nr. 97

sau, cu o oră înainte de spectacol, de la Sala Studio.