AcasăActualitateSe oprește apa în localitățile Eforie Nord, Lazu și Agigea, luni -...

Se oprește apa în localitățile Eforie Nord, Lazu și Agigea, luni – 12 februarie 2024!

Ca urmare a unei avarii înregistrate la nivelul conductei de aducțiune cu diametrul de 800 mm din localitatea Lazu, zona Rompetrol, RAJA S.A. este nevoită să înlocuiască un tronson din această instalație. Lucrările vor fi executate în cursul zilei de luni – 12 februarie 2024, în intervalul orar 01.00 – 21.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Eforie Nord, Lazu și Agigea.

În vederea reducerii timpului de execuție a intervenției, ținând cont de complexitatea lucrărilor, echipele RAJA au demarat în urmă cu două zile activitățile pregătitoare: s-au executat săpăturile, au fost aduse materialele necesare și a fost montat noul tronson pe poziție, astfel încât totul să se desfășoare în timp operativ.

Având în vedere lungimea instalației, a diametrului acesteia, dar și a debitului de apă, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare zonă afectată, pe măsură ce sistemul va intra în presiune și în funcție de topografia rețelei.

”Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Totodată, rugăm toți consumatorii afectați să își asigure rezerva minimă pentru consum și uz casnic, în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.”, spun reprezentanții AUR. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!