Aseară, publicul şi artiştii s-au uimit unii pe alţii. Aproximativ 2.000 de persoane intraseră parcă în extaz în Piaţeta Casino din Mamaia, datorită lui Adrian Naidin şi Ionuţ Micu.
Au cântat, au aplaudat, au ascultat nemişcaţi, vrăjiţi de virtuozitatea absolută a celor doi. Uimiţi şi fericiţi, la rândul lor, au fost cei doi artişti, de reacţia spectatorilor, de bucuria acestora, de aplauzele neîntrerupte minute în şir, chiar şi în timpul pieselor, imediat ce publicul recunoştea melodiile.
Cu forţă, energie, dar în acelaşi timp profund şi sensibil, aşa am putea defini pe scurt concertul de sâmbătă seară.
Adrian Naidin şi Ionuţ Micu au adus la malul mării, în cadrul Festivalului Verii „Carusel COOLtural“, noul lor proiect, „Tari ca piatra“, un surprinzător duet de violoncel şi tobe, întregit de vocea lui Naidin, strălucitor în partiturile clasice şi plin de har în folclor.
Experimental şi rebel, Ionuţ Micu pare că reinventează rock-ul, adăugând, aseară, vigoare şi forţă unor piese deja consacrate, atât de iubite de publicul de oriunde.
„De mai mulţi ani intuiam că trebuie să construiesc muzică pentru tobă. Şi când l-am întâlnit pe John în Phoenix, cu care amândoi am colaborat, am ştiut că voi colabora cu el pentru un astfel de proiect. Şi am început să compun, conştient, desigur, că nimeni în lume nu mai face aşa ceva. Este o provocare să realizezi şi acompaniament şi armonie, şi tema pe violoncel, ca să pară că nu lipsesc celelalte instrumente. Şi nu lipsesc: concertul e complet aşa, nu mai are nevoie de nimic altceva, pentru că publicul nu simte lipsa unei armonii, reuşim doar cu violoncelul şi tobele. În America, în Canada am avut un succes uriaş cu el, toţi ne-au spus că suntem unici, că nimeni nu a mai făcut asta, că nu a mai încercat decât cu minimum patru instrumente“, ne-a declarat Adrian Naidin.
Iar publicul din Mamaia a fost de acord, aseară, că acest proiect este extraordinar.
Indiferent din ce colţ de Românie a venit la Mamaia sau ce muzică ascultă de obicei, toată lumea a aplaudat cu frenezie pe parcursul întregului concert, iar la final spectatorii nu s-au dat duşi: au cerut bis şi ar fi rămas să-i asculte pe cei doi chiar şi până dimineaţă.
„Am început concertul cu efect de tulnic realizat pe violoncel, apoi am cerut un pix de la spectatori şi am cântat cu el, nu cu arcuşul, imitând ţambalul pentru «O, ce dor, ce chin, ce jale». Iar oamenii parcă erau în delir: auzeam urale, se ridicau în picioare şi aplaudau, chiar şi în mijlocul pieselor, de multe ori nici nu am mai cântat eu, i-am lăsat pe ei, pentru că ştiau piesele şi cântau cu noi. Şi lacrimă şi explozie, asta am oferit, iar spectatorii au fost extrem de încântaţi. La final ne-au bisat, nici nu ne aşteptam. Eram obosit, dar ne-au aplaudat până am ieşit iar pe scenă. Am cântat «Paparudă Rudă» şi «Nu-i lumină nicăiri». Am stins luminile şi am cântat pe întuneric, şi toată lumea cânta cu noi. S-a creat o atmosferă de neuitat, adevărată magie în piaţetă şi nu pot să spun decât că a fost cel mai reuşit concert pe care l-am avut cu Ionuţ până acum, în ţară sau străinătate“, a mai spus Naidin.
În această seară, în Piaţeta Casino din Mamaia revine, de la ora 20.00, Gaşca Zurli, cu un nou spectacol educativ şi interactiv pentru copii, cu zâne, vrăjitoare, pitici, muzică, dans şi jocuri, pentru ca cei mici să se simtă iubiţi şi importanţi. Alexandru Neş va urca, apoi, pe scenă, pentru un concert exploziv: muzică bună, energie fără seamăn şi multă, multă distracţie.
Festivalul Verii – Carusel COOLtural este un eveniment susţinut de Primăria Municipiului Constanţa şi sprijinit de Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratul de Poliţie al Municipiului Constanţa. Se desfăşoară în fiecare week-end (în această săptămână începând de joi, 18 august), în Piaţeta Casino din Mamaia, până pe 4 septembrie, de la ora 20.00. Intrarea este liberă!