AcasăActualitateRăducu Mazăre a fost prins conducând cu 194 de kilometri pe oră...

Răducu Mazăre a fost prins conducând cu 194 de kilometri pe oră pe Autostrada Soarelui

Fiul primarului Constanţei, Răducu Mazăre, a fost oprit de poliţişti, miercuri, pe A2, după ce autoturismul pe care îl conducea a fost surprins de aparatul radar în timp ce circula cu peste 190 de kilometri pe oră.

Poliţiştii Direcţiei Rutiere şi Serviciului Autostrăzi au declanşat, miercuri dimineaţă, o acţiune pe Autostrada Soarelui pentru tragerea la răspundere a şoferilor care depăşesc limita de viteză.

 La un moment dat, în dreptul kilometrului 49, pe sensul de mers dinspre Constaţa spre Bucureşti, aparatul radar a surprins unautoturism Jaguar, care circula cu 194 de kilometri pe oră. Autoturismul a fost oprit de poliţişti la kilometrul 30, iar la volan se afla Răducu Mazare, fiul primarului Constanţei, Radu Mazăre.

Potrivit unor surse din poliţie, tânărul, care nu avea actele la el, le-a spus poliţiştilor că, în momentul în care maşina sa a fost înregistrată de radar, nu conducea el, ci un un prieten de-al său. Răducu Mazăre a explicat că acestuia i s-a făcut rău, pe motiv că petrecuse într-un club şi a fost nevoit, pentru a preveni un eventual accident, să treacă el la volan.

Prietenul lui Răducu Mazăre a susţinut, la rândul său, declaraţia şoferului, drept pentru care poliţiştii i-au ridicat lui permisul de conducere, şi nu fiului primarului Constanţei.

Cu toate acestea, spun poliţiştii, imaginile surprinse de camera video a aparatului radar vor fi analizate joi, în aşa fel încât să se stabilească exact cine a condus. Tot joi, Răducu Mazăre şi prietenul său vor fi chemaţi pentru a fi confruntaţi.

 Auturismul Jaguar condus de Răducu Mazăre este înregistrat pe numele societăţii de leasing „Tiro Plastic” SRL.

Răducu Mazăre a rămas fără permis în urmă cu o lună şi jumătate, pe A2, pentru depăşirea limitei de viteză, însă permisul i-a fost restituit după ce a depus o contestaţie în instanţă. Ca urmare, până la soluţionarea cauzei, Răducu Mazăre are dreptul să conducă. În cazul în care instanţa va respinge contestaţia acestuia, Răducu Mazăre va pierde dreptul de a conduce pentru 90 de zile.