AcasăActualitateRadare în cascadă, la Constanța și Tulcea

Radare în cascadă, la Constanța și Tulcea

La data de 18 septembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul inspectoratelor de poliție județene Constanța și Tulcea au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă limitele legale de viteză.

Activitățile s-au desfășurat în cadrul Acțiunii ROADPOL – Safety Days, care se derulează în această săptămână la nivel național, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora.

Astfel, pe principalele drumuri naționale din cele două județe au fost amplasate radare în cascadă.

În cadrul activităților desfășurate, 36 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 9 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 153 de sancțiuni contravenționale, 122 dintre acestea fiind aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză.

Valoarea totală a sancțiunilor este de peste 164.000 de lei.

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 26 șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere, 25 de permise fiind reținute pentru depășirea limitei legale de viteză și unul pentru deplasare pe contrasens.

De asemenea, au fost oprite din a circula trei vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!