Astăzi a avut loc Convenția Anuală a Filialei Constanța a Colegiului Psihologilor din România, eveniment ce a reunit membri ai comunității profesionale pentru analiza activității desfășurate în anul 2025, precum și pentru stabilirea direcțiilor strategice pentru perioada următoare.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate principalele rezultate ale activității filialei, evidențiindu-se un volum semnificativ de muncă administrativă și profesională. Pe parcursul anului 2025 au fost înregistrate un total de 498 de dosare, dintre care cele mai numeroase au vizat accesul în profesie, obținerea autonomiei profesionale și înființarea sau modificarea formelor de exercitare a profesiei.
De asemenea, pentru perioada 01 aprilie – 31 decembrie 2025, au fost gestionate 377 de dosare, reflectând o activitate susținută și constantă în sprijinul membrilor filialei.
Activitatea cu publicul s-a desfășurat în regim de telemuncă, prin intermediul corespondenței electronice și al comunicării telefonice, iar activitatea de secretariat a fost asigurată la nivelul Secretariatului General Zona 3, care a gestionat corespondența dosarelor profesionale.
Pe lângă activitatea administrativă, filiala a avut o implicare activă în viața comunității și în dezvoltarea profesională a membrilor. Conferința anuală a filialei, desfășurată în format hibrid, a reunit peste 140 de participanți și a fost organizată în parteneriat cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța.
Totodată, filiala a fost implicată în inițiative comunitare importante, inclusiv în cadrul Planului Roșu la nivel județean, prin constituirea unui grup de consiliere și implicarea psihologilor voluntari în activități de psihoeducație.
Printre evenimentele relevante organizate în cursul anului se numără Festivalul de Psihologie Techirghiol și Zilele Psihologiei Dobrogene, realizate în parteneriat cu instituții educaționale și autorități locale.
Filiala Constanța a consolidat, de asemenea, relații de colaborare prin încheierea unor parteneriate cu organizații din țară și din Republica Moldova, precum și prin desfășurarea periodică a ședințelor profesionale și a întâlnirilor de intervizare.
”Pentru anul 2026, au fost propuse o serie de activități menite să continue dezvoltarea profesională și implicarea comunitară, printre care organizarea Conferinței Anuale în perioada 24–25 aprilie 2026, continuarea Festivalului de Psihologie Techirghiol și organizarea unei școli de vară.
Filiala Constanța a Colegiului Psihologilor din România își reafirmă angajamentul de a susține standardele profesionale, dezvoltarea continuă a membrilor și implicarea activă în comunitate.”, a declarat Mihaela Rus, președintele filialei.




[…] Citeste articol integral Sursa & Foto Credit- “atacdeconstanta.com” […]