AcasăActualitateProteste la Penitenciarul Poarta Albă şi Penitenciarul Spital Poarta Albă

Proteste la Penitenciarul Poarta Albă şi Penitenciarul Spital Poarta Albă

Reprezentanţii Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare, împreună cu reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au dat startul, în tot sistemul penitenciar, unor acţiuni sindicale care au un scop bine determinat.

Conform planului de acţiuni, s-a ajuns la penultima etapă şi anume “proteste în tot sistemul penitenciar” – pichetarea unităţilor.

După aceasta, urmează o mişcare-miting în faţa Ministerului Justiţiei la care vor participa 2000 de angajaţi.

Astfel, în data de 26 septembrie, între orele 9.00 şi 11.00, în faţa Penitenciarului Poarta Albă va avea loc un miting de protest susţinut de angajaţi ai Penitenciarului Poarta Albă şi Penitenciarului Spital Poarta Albă.

Motivele invocate de sindicalişti sunt legate de salarizarea din sistemul penitenciar şi lipsa de personal.