Proiectul de investiții “Extinderea la patru benzi a drumului dintre Poarta 7 și joncțiunea cu obiectivul ”Pod rutier CDMN” cu drumul care realizează legătura între Poarta 9 și Poarta 8 spre zona de Nord a Portului Constanța” a primit aviz favorabil în Consiliul Tehnico – Economic de avizare al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Proiectul se află pe lista proiectelor propuse de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța pentru finanțare din fonduri europene.
Valoarea conform avizului CTE MTI este de 151.253.596 lei (fără TVA), iar durata de execuție este de 36 luni.
Este în curs de finalizare cererea de finanțare, se analizează varianta optimă de finanțare, având în vedere complexitatea proiectului.
Conform documentului de avizare, finanțarea investiției este eșalonată astfel:
Etapa I – până la data de 31.12.2023: fonduri europene prin programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, eligibil pe axa prioritară 1, O.S. 1.3. și alte fonduri legal constituite.
Etapa II – după data de 31.12.2023: alt program de finanțare, posibil POT 2021-2027 și alte fonduri legal constituite.



