Din ce în ce mai des ne întrebăm cum reușesc unele personaje, lipsite de educație și de substanță, să manipuleze și să fascineze masele. Îi vedem pe influencerii de pe TikTok sau pe politicienii agresivi, în jurul cărora s-au adunat sute de mii de susținători, deși discursurile acestora sunt superficiale și, de multe ori, lipsite de logică.
Mihaela Rus este prof. univ. dr. în cadrul Universității ”Ovidius”, președinta Filialei Constanța a Colegiului Psihologilor din România și conducător de doctorat la ”Academia Română”.
Redăm mai jos un text al Mihaelei Rus care explică, în mare măsură, de ce oameni lipsiți de valoare ajung să manipuleze masele:
”Am ascultat cândva un discurs magistral al lui Andrei Pleșu despre prostie. Astăzi am reflectat puțin asupra temei și m-am gândit să scriu un text interesant pe care îl las mai jos.
Prostia nu devine cu adevărat periculoasă atunci când este evidentă, ci în momentul în care se asociază cu certitudinea absolută. Ignoranța, în sine, nu este cea mai mare problemă a omului, deoarece poate fi corectată prin învățare și experiență. Omul care știe că nu știe este deschis către cunoaștere, își recunoaște limitele și acceptă posibilitatea de a greși. În schimb, cel care este convins că deține adevărul nu mai simte nevoia să îl caute.
Această convingere rigidă blochează dialogul și anulează gândirea critică. Individul sigur pe sine nu ascultă opinii diferite, nu pune întrebări și nu verifică informațiile. El respinge orice idee care nu îi confirmă punctul de vedere, confundând opinia personală cu realitatea obiectivă. Lipsa nuanțelor și refuzul dovezilor transformă certitudinea într-o barieră împotriva adevărului.
Pericolul devine și mai mare atunci când o astfel de atitudine se răspândește la nivel colectiv. Persoana convinsă că are dreptate devine vocală, insistentă și adesea influentă. Siguranța ei aparentă îi poate convinge pe alții, iar îndoiala, care este, de fapt, un semn al inteligenței, ajunge să fie percepută ca slăbiciune. Astfel, gândirea critică este marginalizată, iar certitudinea fără fundament capătă putere.
Istoria oferă numeroase exemple în care marile greșeli nu au fost rezultatul răutății deliberate, ci al certitudinilor oarbe. Oameni care nu și-au pus niciodată la îndoială propriile convingeri au luat decizii cu efecte grave asupra societății. Absența întrebării „Dacă greșesc?” a dus, de multe ori, la consecințe ireversibile.
Adevărata inteligență nu constă în a avea mereu dreptate, ci în capacitatea de a accepta posibilitatea erorii. Îndoiala, verificarea informațiilor și deschiderea către perspective diferite sunt semne ale maturității intelectuale, nu ale slăbiciunii. Ele permit progresul și corectarea greșelilor înainte ca acestea să devină periculoase. Astfel, cea mai eficientă apărare împotriva prostiei periculoase este modestia intelectuală: abilitatea de a spune „nu știu” și curajul de a-ți revizui convingerile. Nu ignoranța este cel mai mare dușman al omului, ci certitudinea lipsită de gândire critică.”
