AcasăActualitate“Prinde vânt în vele” - Concurs de caiac canoe, pe lacul Siutghiol,...

“Prinde vânt în vele” – Concurs de caiac canoe, pe lacul Siutghiol, sâmbătă de la ora 9.00

Proiectul “Prinde vânt în vele”, implementat de Asociaţia Club Sportiv Constanţa Sailing, cu fonduri de la Consiliul Judeţean Constanţa, s-a derulat pe parcursul ultimilor trei ani, fiind un succes pentru organizatori. Peste 500 de copii s-au bucurat de apă, vânt și padele, iar unii dintre ai au decis să continue practicarea sporturilor nautice.

Și în acest an, încheiem sezonul de sporturi pe apă cu un concurs național de sport nautic, de data aceasta de caiac canoe, în colaborare cu Clubul Sportiv Farul Constanţa. Ne am dorit sa scoatem copiii din casă și să le oferim o alternativa la sporturile pe care le știau sau practicau. Am văzut copii motivați să reușească în viață, copii fericiți atunci când sunt pe apă, uitând de neajunsurile de acasă sau lipsa unui sau a ambilor părinți plecați din țară să muncească pentru a le asigura un trai mai bun. Considerăm că ne-am atins scopul copiii sa își scoată parinţii la cel mai mare concurs organizat pe lacul Siutghiol, în incinta clubului Farul, secțiunea caiac canoe, sâmbătă, 23 septembrie, începând cu ora 09.00”, au transmis organizatorii, reprezentanţii Asociaţiei Club Sportiv Constanţa Sailing.