Primarul orașului Ovidiu, George Scupra, prezentat ca model de succes la Summitul Partidului Popular European

Sâmbătă, 16 martie 2019, are loc, la București, Summit-ul Partidului European Popular, la care au fost invitați să participe 4200 de delegați din Romania, dar și reprezentanți ai statelor membre UE.

Invitații speciali ai evenimentului sunt Klaus Iohannis, Manfred Weber – președintele Grupului Popular European, Karl-Heinz Lambertz – președintele Comitetului European al Regiunilor, alături de alte personalități marcante ale PPE.

Festivitatea a început cu vizitarea standurilor regiunilor din România de către delegația oficială.

Zona de Sud Est a României este susținută, la acest eveniment, de primarul orașului Ovidiu, George Scupra, care reprezintă județele Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Vrancea și Buzău.

Alături de George Scupra se află Gheorghe Falcă –primar Arad, Ilie Bolojan – primar 0radea, Marian Petrache – președinte CJ Ilfov, Adrian Vestea – președinte CJ Brașov, Adrian Dobre – primar Ploiești, Mădălin Teodorescu – primar Balj și președinte al Asociației Orașelor din Romania, Gheorghe Flutur – președinte CJ Suceava.

George Scupra a fost prezentat ca model de succes în atragerea fondurilor europene la nivel regional, datorită celor 4 proiecte europene integrate de pe malul lacului Siutghiol, în valoare totală de 27.910.584, 81 lei:

  • Construire Debarcader,
  • Zona de relaxare și agrement,
  • Parc de recreere,
  • Reconstruirea parțială și punerea în valoare pentru integrarea în circuitul turistic a Castrului Roman din orașul Ovidiu.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult