AcasăActualitatePrimăria Constanța anunță că va reabilita parcul Oleg Danovski

Primăria Constanța anunță că va reabilita parcul Oleg Danovski

”După ce documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie, proiectul pentru obținerea autorizației de construire, proiectul tehnic, detaliile de execuție și caietele de sarcini au fost elaborate, proiectul a ajuns la stadiul achiziției execuției lucrărilor. Procedura este acum în derulare.

În parcul din fața Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” vor fi realizate lucrări complexe care presupun revitalizarea și refacerea fondului dendrologic și a spațiilor verzi, reabilitarea aleilor, a instalațiilor și a rețelelor de iluminat public și monumental, restaurarea, reorganizarea și înlocuirea mobilierului urban deteriorat sau distrus, amenajarea unui loc de joacă modern, precum și realizarea unui sistem de irigat automatizat.

De asemenea, se va amenaja și un loc de joacă pentru câini, în suprafață de 200 de mp. Acesta va fi situat în zona verde din stânga intrării principale a parcului și va avea un acces din bulevardul Tomis și unul din parc.

O atenție deosebită se va acorda spațiului verde: se vor monta rulouri de gazon, suprafața va fi reamenajată cu arbori și arbuști ornamentali, în centru vor fi plante de talie mică, iar spre margine, vegetație de diferite înălțimi, vor exista mai multe pergole acoperite de plante decorative. Totodată, copacii care prezintă o stare fitosanitară precară vor fi înlocuiți cu arbori sănătoși.

La finalizarea lucrărilor, constănțenii vor beneficia de un parc modernizat, curat și civilizat, de un loc de joacă sigur, de un spațiu de relaxare nou, care va schimba înfățișarea întregii zone.

Valoarea totală a investiției este de 11.854.062,10 lei cu TVA.”, au transmis reprezentanții PMC.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.