Președintele CJC, Mihai Lupu, primele concluzii după evaluarea aparatului instituției

Conducerea Consiliului Județean Constanța, a finalizat evaluarea aparatului propriu al instituției, prezentând concluziile în cadrul unei conferințe de presă, la care au participat și managerii instituțiilor subordonate, precum și directorii direcțiilor din cadrul CJC.

În ceea ce priveşte rezultatele acestei evaluări, ca un diagnostic al activităţii aparatului propriu al CJC, preşedintele Mihai Lupu, a făcut o scurtă prezentare a câtorva elemente concludente pentru activitatea internă, precum şi măsurile de eficientizare propuse.

“În aceste luni care au curs de la preluarea mandatului de preşedinte al CJC, am prefigurat un plan de analiză şi acţiuni, care să ne arate exact structura existentă şi ce necesităţi sunt pentru ca această instituţie să funcţioneze cât mai eficient. Am pornit, aşa cum este firesc, de la evaluarea aparatului propriu, precum şi a instituţiilor subordonate CJC, iar în paralel cu desfăşurarea acestui proces de analiză, am urmărit îndeaproape şi am pus la punct, elaborarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Constanţa. Am obţinut, astfel, un document programatic, cu obiective şi acţiuni concrete, măsurabile şi realizabile. Am gândit şi am realizat, alături de Primaria Municipiului Constanţa, un mecanism de aplicare a acestei strategii, prin înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Durabilă a judeţului Constanţa. Iată că astăzi, putem spune că această asociaţie este funcţională, bine structurată şi urmează să emită documentul final care ne va furniza linia exactă de dezvoltare pe care trebuie să o urmăm, în următorii 7 ani” – a spus Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.

Pe parcursul prezentării, preşedintele CJC a făcut o trecere în revistă a tuturor direcţiilor/serviciilor, din punct de vedere al activităţii acestora, precum şi perspectiva măsurilor de îmbunătăţire a procedurilor de lucru. O propunere foarte importantă pentru eficientizarea şi transparenţa actului administrativ, constă în necesitatea digitalizării instituţiei, dar şi a specializării cât mai aplicate a personalului angajat.

Un alt subiect important, abordat în cadrul conferinţei, a fost reprezentat de necesitatea dezvoltării sistemului de management integrat al deşeurilor la nivelul judeţului Constanţa. Ca şi propunere de îmbunătăţire a serviciului, preşedintele CJC şi-a exprimat intenţia completării proiectului, aflat în stadiu final, prin atragerea unor noi fonduri, pe următoarele axe de finanţare, pentru completarea cu componenta transformării deşeurilor într-o sursă de energie şi materie primă, ce pot fi exploatate financiar, în folosul comunităţii.

Tot în cadrul conferinţei de astăzi, managerii instituţiilor subordonate au prezentat un scurt raport de activitate, precum şi proiectele pe care le au în derulare şi cele viitoare, cu privire la eficientizarea activităţii instituţiilor pe care le conduc. De asemenea, aceştia au mai prezentat şi dificultăţile întâmpinate în ultima perioadă.

La finalul conferinţei, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, a punctat necesitatea suportului necondiţionat a instituţiei pe care o conduce, pentru ca entităţile aflate în subordinea acesteia să poată derula şi implementa cât mai multe proiecte în folosul locuitorilor judeţului Constanţa.

“Dacă ne referim la cultură, toate instituţiile din subordine au nevoie de suportul CJC. În fiecare zi căutăm resursele financiare necesare pentru ca aceste instituţii să poată ajunge într-un timp cât mai scurt, la o capacitate optimă de funcţionare. Relocarea Tetrului pentru Copii şi Tineret într-un spaţiu cât mai propice este o necesitate. De asemenea, Teatrul de Stat are nevoie de o sală modernă, spaţioasă, pentru a putea găzdui un public mai numeros. Totodată, aşteptăm expertiza finală a Teatrului de Vară din Mamaia, pentru a avea o imagine reală asupra acestuia şi cum poate fi transformat, pentru a fi redat circuitului cultural. Nici muzeele nu le-am lăsat deoparte. Muzeul de Istorie este o instituţie ce găzduieşte piese extrem de valoroase ale identităţii noastre. Această clădire necesită reparaţii urgente ale acoperişului, dar şi lucrări la interior, care să pună în valoare cât mai eficient, patrimoniul pe care îl deţine. Muzeul de Artă Constanţa precum şi Biblioteca Judeţeană, au nevoie de noi sedii care să poată găzdui, patrimoniul educaţional al acestora.

Dacă ne referim la infrastructura de drumuri judeţene, este inacceptabil ca în secolul XXI, să avem, încă, 60 de km de drumuri la stadiu de pământ. De asemenea, nu putem accepta ca din totalul de 70 de UAT-uri, doar 51 să fie racordate la sistemul de apă curentă şi canalizare. Sănătatea este un domeniu vital al oricărei societăţi şi acord o atenţie deosebită acestui sector. În acest moment aşteptăm expertiza tehnică pe care o avem în derulare asupra clădirii SCJU pentru a cunoaşte exact, pentru cât timp această clădire va putea fi exploatată în condiţii optime. Este impetuos necesar, construirea unui nou spital în judeţul nostru. Întreprindem toate demersurile posibile pentru ca în judeţul Constanţa să fie ridicat, în viitorul cât mai apropiat, un nou spital regional. Drămuim fiecare bănuţ pe care îl avem şi îl cheltuim transparent, pentru o dezvoltare cât mai eficientă şi unitară a judeţului” – a mai declarat Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult