AcasăActualitatePremieră la Teatrul de Stat Constanța: Orlando de Sarah Ruhl, după romanul...

Premieră la Teatrul de Stat Constanța: Orlando de Sarah Ruhl, după romanul Virginiei Woolf

Teatrul de Stat Constanța prezintă premiera spectacolului Orlando, adaptare de Sarah Ruhl, după celebrul roman al Virginiei Woolf, în regia lui Florin Caracala.

Premiera va avea loc duminică, 14 iunie 2026, ora 19:00, la Sala Studio BCR (strada Ion Lahovari nr. 2A), iar avanpremiera este programată sâmbătă, 13 iunie 2026, ora 19:00, în același spațiu.

Orlando este cea de-a patra premieră a stagiunii 2025-2026 la Teatrul de Stat Constanța, după Livada de vișini de A.P. Cehov, Machinal de Sophie Treadwell și Toți fiii mei de Arthur Miller.

În adaptarea dramaturgică semnată de Sarah Ruhl, universul literar al scriitoarei britanice se transformă într-un spectacol poetic, ludic și provocator, care invită publicul să reflecteze asupra identității, a raportului dintre individ și societate și a libertății de a deveni cine ești cu adevărat.

Orlando, un tânăr aristocrat în epoca elisabetană, seducător și neliniștit, pornește într-o călătorie ce sfidează timpul și identitatea. De-a lungul secolelor, traversează iubiri și convenții sociale, pentru ca, într-un moment misterios, să devină femeie.

Eroina își continuă existența într-o lume care i se dezvăluie după alte reguli, cu limite și așteptări diferite. Aceeași ființă, dar cu un destin rescris, Orlando experimentează libertatea și constrângerile impuse de gen, descoperind cât de fragilă și arbitrară este identitatea.

Publicat în 1928 și considerat un reper al literaturii moderne, Orlando ocupă un loc aparte în creația Virginiei Woolf prin libertatea imaginației, rafinamentul construcției și temele surprinzător de actuale. Romanul traversează epoci, convenții sociale și identități, păstrându-și prospețimea și puterea de fascinație la aproape un secol de la apariție. Virginia Woolf a conceput Orlando inspirându-se din viața poetei și romancierei britanice Vita Sackville-West, cu care a avut o strânsă relație afectivă și intelectuală.

Spectacolul reunește actori ai Teatrului de Stat Constanța și studenți, într-o distribuție care aduce împreună experiența profesională și energia unei noi generații de artiști: Lana Moscaliuc, Liliana Cazan, Catinca Hanțiu, Aurelian Culea și studenții Facultății de Arte a Universității Ovidius din Constanța: Constantina Moroianu, Nicolae Chiriac, Andreea Bureschi, Andreea Trofimov, Daniel Barbu, Daria Tănăsescu și Alin Filimon.

Echipa de creație este alcătuită din regizorul Florin Caracala, scenografa Ana Ienașcu, Daria Ancuța, dramaturg la scenă, coregraful George Pleșca, lighting designer-ul Lucian Prasti și video designer-ul Silviu Luda.

Premiera Orlando marchează și încheierea stagiunii 2025-2026 la Teatrul de Stat Constanța. După un sezon care a adus în fața publicului patru noi producții și numeroase reprezentații ale celorlalte spectacole din repertoriul TSC, echipa teatrului pregătește acum SEAS 2026 – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, cel mai amplu eveniment dedicat artelor spectacolului. Festivalul va începe pe 10 iulie, biletele la o parte dintre spectacole fiind deja disponibile pentru public, iar programul complet al celei de-a cincea ediții a SEAS urmează să fie anunțat în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!