O ploaie de numai o jumătate de oră a făcut prăpăd în oraşul Cernavodă. Zeci de case, străzi şi blocuri au fost inundate miercuri, iar centrul localităţii s-a transformat într-un lac imens.
Şi în Tulcea şi Brăila a plouat cu grindină, iar din cauza furtunii mai mulţi copaci au fost rupţi, iar câţiva stâlpi de electricitate au fost smulşi din pământ.
După doar 25 de minute, atât cât a durat potopul, tot centrul municipiului a fost acoperit de apă, care ajungea până la jumătate de metru în multe zone din oraş. Apa a intrat şi în câteva gospodării, iar pompierii au intervenit în ajutorul localnicilor.
Potop a fost şi în comuna Mihai Bravu din Tulcea şi în Brăila, unde a căzut grindină, iar furtuna a rupt copacii şi a smuls din pământ stâlpii de electricitate.