AcasăActualitatePoliţiştii complici cu fraţii Tocia, reţinuţi de procurori

Poliţiştii complici cu fraţii Tocia, reţinuţi de procurori

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, împreună cu  lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Constanța şi  Gărzii de Coastă, au continuat administrarea actelor de urmărire penală privind instrumentarea infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în referire la fapta din noaptea de 3/4. 03.2014.

Atunci un auto tir cu 800 de baxuri de ţigări, marca MARBLE a pătruns în România din Bulgaria, prin Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, şoferul acestuia beneficiind de complicitatea agentului de poliţie de frontieră Peţeanu Florin, care încălcându-şi atribuţiile de serviciu nu a predat inspectorului A.N.A.F., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciul în P.T.F., documentele mărfii şi mijlocului de transport, în vederea implementării în aplicaţia „trafic control”.

În aceeaşi noapte, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, agentul de poliţie de frontieră Peţeanu Florin, a dispus ca un mijloc de transport, tip autodubă, faţă de care exista bănuiala că transportă ţigări de contrabandă, prin metoda „capac”, (camuflare cu suluri din vată de sticlă), după pătrunderea în România a auto tirului, să fie returnat în Bulgaria, din cauza neînţelegerii cu un alt inculpat din cauză, fără a fi constatat şi înregistrat litigiu de trafic, în conformitate cu Regulamentul de efectuare a controlului cu o singură oprire şi de funcţionare a punctului comun de trecere a frontierei Vama Veche – Durankulak la frontiera româno – bulgară şi Dispoziţia Inspectorului General a I.G.P.F.

Din probele administrate în cauză, a mai rezultat că şi agentul de poliţie de frontieră Ioana Ionuţ Adrian, din cadrul P.T.F. Vama Veche, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu cu privire la controlul mărfurilor pe sensul de intrare în România, în noaptea de 24/25.01.2014, a permis intrarea pe teritoriul României a aceluiaşi auto tir, condus de şoferul bulgar I.K.I., încărcat cu ţigări de contrabandă, utilizând metoda „capac”, (camuflare cu paleţi cu sticle goale).

În sarcina agentului de poliţie de frontieră Ioana Ionuţ Adrian s-a mai reţinut că, în perioada ianuarie – februarie 2014, în mod repetat şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi a folosit informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, aducând la cunoştinţa unor persoane fizice, printre care şi  unui inculpat din cauză, date cu privire la modalitatea de desfăşurare a activităţii de control suplimentar dispus de conducerea Gărzii de Coastă în P.T.F. Vama Veche şi Negru Vodă.

În cauză mai sunt efectuate acte de urmărire penală şi faţă de inculpatul civil L.C., în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de complicitate la contrabandă cu ţigări, întrucât în perioada decembrie 2013 – martie 2014, l-a ajutat pe inculpatul T.S. cu sume de bani, în vederea procurării ţigărilor de contrabandă şi a comercializării lor pe teritoriul României, în schimbul obţinerii, fie a unui beneficiu bănesc, fie a primirii unor cantităţi de ţigări de contrabandă.

La propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, la data de 22.03.2014, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Constanţa a dispus arestarea preventivă a cetăţeanului bulgar I.K.I., pe o durată de 30 de zile.

La data de 26.03.2014, s-a dispus reţinerea agenţilor de poliţie de frontieră, inculpaţi Peţeanu Florin şi Ioana Ionuţ Adrian pe o durată de 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, precum şi reţinerea inculpatului civil L.C., pentru comiterea infracţiunii de complicitate la contrabandă, urmând ca cei trei inculpaţi să fie prezentaţi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa, cu propunerea de arestare preventivă, pe o durată de 30 de zile, în ziua de 27.03.2014.