Poliția Locală a demarat campania "SPUNE STOP CERȘETORIEI!"

Polițiștii locali din cadrul serviciilor operative de ordine publică ale Direcției Generale Poliția Locală acționează zilnic atât din oficiu, cât și la solicitarea cetățenilor pentru depistarea celor care apelează la mila publică în municipiul Constanța.

În perioada 11.05.2018-15.05.2018, polițiștii locali cu atribuții în domeniul menținerii ordinii și liniștii publice au depistat două persoane care apelau la mila publicului, exercitând acte de cerșetorie, în zona intersecției Străzii Soveja cu Bulevardul Alexandru Lăpușneanu și zona adiacentă intersecției Bulevardului Tomis cu Strada Soveja. 

Echipajele poliției locale au aplicat 2 sancțiuni contravenționale pentru apelarea la mila publicului în valoare totală de 600 lei, dispunându-se și 2 sancțiuni complementare de confiscare a banilor proveniți din cerșetorie ( 85 de lei pentru primul caz și 156 de lei pentru cel de al doilea caz).

Pe această cale, cetățenii sunt rugați să se alăture campaniei D.G.P.L. CONSTANȚA: „SPUNE STOP CERȘETORIEI!” și să nu mai dea curs cererilor/solicitătilor unor astfel de persoane, și astfel, împreună să asigurăm un climat public civilizat.

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult