AcasăActualitatePolaris M Holding, acțiuni intensificate de igienizare în municipiul Constanța

Polaris M Holding, acțiuni intensificate de igienizare în municipiul Constanța

Echipele Polaris M Holding s-au concentrat astăzi pe Parcul Tăbăcărie. Parcul atât de îndrăgit de constănțeni este, din păcate, și locul transformat din ce în ce mai des de trecători în coș de gunoi.

S-au strâns saci întregi de gunoaie, s-a greblat spațiul verde și s-au adunat resturile vegetale. Zeci de oameni acționează pentru a reda frumusețea acestui spațiu emblematic al Constanței, iar acțiunea de astăzi va continua și în zilele următoare.

Pentru ca munca echipelor de curățenie să nu fie în zadar, vă rugăm să aruncați resturile în locurile special amenajate și să nu mai faceți acest lucru pe străzi, în parcuri sau în apa lacului.

Pentru a trăi într-un oraș curat, este nevoie de contribuția fiecăruia dintre noi. Trebuie să ne unim forțele și să obținem rezultate pozitive.