AcasăActualitatePodul rutier de la Agigea va fi deschis circulației

Podul rutier de la Agigea va fi deschis circulației

Podul rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre – Marea Neagră va fi deschis circulației luni, 19 octombrie 2015, ora 8.

Tot de la această dată va fi deschis traficului accesul pe la Poarta 10 bis a Portului Constanța, pe ambele sensuri.

Lucrările de montaj a aparatelor de reazem definitive s-au finalizat pe 6 octombrie 2015, în prezent fiind îndeplinite condițiile pentru demararea etapei de recepție la terminarea lucrărilor.

Podul rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre – Marea Neagră are o structură de tip hobanat, o lungime totală de 360 metri, o deschidere centrală de 200 metri, iar lățimea podului este de 17,4 metri, permițând circulația pe 4 benzi.

Înălțimea liberă sub tablierul podului în axul Canalului Dunăre – Marea Neagră este de 18,4 metri. Pilonii de pe maluri care susțin tablierul podului prin fascicule de hobane au o înălțime de 66 metri deasupra nivelului mării.