Organizația PMP Dobromir, prin președintele Ionuț Ivana, actualul viceprimar al comunei, a depus la DNA plângere penală pe numele prefectului Constanței, Adrian Nicolaescu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.
Plângerea penală cu nr 278/3.10.2016 este formulată și împotriva primarului comunei Dobromir, Iusein Visel, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, dar și pe cel al secretarului comunei, Iana Stănuța, tot sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.
Primarul Iusein Visel și secretarul comunei au fost condamnați definitiv, în 2015, pentru infracțiuni de corupție, la pedepse cu suspendare.
Curtea Constituțională a decis însă că mandatul oricărui ales local încetează de drept ca urmare a unei condamnări definitive, indiferent dacă este cu suspendare sau cu executare.
Decizia nr. 536 din 6 iulie 2016 a Curții Constiuționale a fost publicată în Monitorul Oficial din 21 septembrie 2016, însă prefectul județului, Adrian Nicolaescu, nu a luat nicio măsură nici până la această oră.
„Toate amânările prefectului, toată tergiversarea pe marginea acestui subiect, faptul că nici după publicarea deciziei CCR în Monitor nu a luat nicio măsură, ci și-a luat concediu, faptul că nici până acum nu a răspuns la multiplele solicitări pe care i le-am trimis referitor la condamnarea primarului Visel, toată această ignorare mă duc cu gândul dacă nu cumva prefectul închide ochii în fața acestei realități incontestabile. Cu atât mai mult cu cât Iusein Visel este acuzat într-un alt dosar de prejudicierea APIA cu 1,6 milioane de euro, este cercetat în dosar alături de secretarul comunei și nici așa nu se ia nicio măsură. Prefectul nu vede niciun abuz comis de primarul Visel, în ciuda tuturor solicitărilor și reclamațiilor pe care le fac locuitorii din Dobromir. Tocmai de aceea am decis să depunem plângere penală la Direcția Națională Anticorupție, pentru că această situație nu mai poate continua. Consider că prefectul Adrian Nicolaescu, prin atitudinea sa, protejează grupul de infractori format din primarul Visel și secretarul Stănuța”, a declarat președintele organizației PMP Dobromir, Ionut Ivana.