AcasăActualitatePeste 800 maşinuţe de jucărie contrafăcute, confiscate în P.T.F. Constanţa Sud...

Peste 800 maşinuţe de jucărie contrafăcute, confiscate în P.T.F. Constanţa Sud Agigea

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Constanţa Sud Agigea, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat în baza analizei de risc, controlul amănunţit la un container sosit din Hong Kong, pentru o societate comercială cu sediul în Bucureşti.

Administratorul societăţii comerciale în cauză este un cetăţean român, în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul în Bucureşti.

În urma controlului au fost descoperite 816 maşinuţe de jucărie care purtau însemnele unor mărci cunoscute şi care sunt susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 82.000 lei dacă ar fi originale.

Bunurile în cauză au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 privind Codul Vamal al României.