În weekend-ul care s-a încheiat, polițiștii au acționat cu efective mărite pentru a asigura ordinea și liniștea publică, siguranța în trafic și pentru a preveni consumul și traficul de substanțe interzise.
Astfel, peste 390 poliţişti din structurile operative au desfășurat zilnic activități pentru a preveni faptele antisociale şi au intervenit la 280 evenimente, dintre care 235 au fost sesizate de către cetăţeni prin 112.
Polițiștii au organizat, independent sau în sistem integrat cu jandarmii, 220 de acţiuni în județul Constanța, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea traficului şi consumului de substanțe interzise, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 1.155 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 495.000 de lei.
Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 53 de șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, conducere sub influenţa alcoolului, dar și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
[…] Citeste articol integral Sursa & Foto Credit- “atacdeconstanta.com” […]