Peste 1400 pacienți, investigați și tratați la SCJU CONSTANȚA, în timpul minivacanței de Rusalii

S-a lucrat fără întrerupere, în timpul minivacanței de Rusalii, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța iar personalul din cadrul UPU a rezolvat sute de urgențe medicale, în fiecare zi. In total, 1474 pacienți au fost investigați în cadrul Unității Primiri Urgențe Constanța în perioada 18.06.2021, ora 08.00 – 22.06.2021, ora 08.00 și, în același timp, aproximativ 800 pacienți au primit tratament de specialitate, fiind internați în secțiile SCJU.

Cei mai mulți dintre pacienții din UPU au fost încadrați pe COD VERDE 1316. Pacienții al căror risc vital a fost evaluat ca fiind imediat, cât şi pacienţii pentru care exista un risc de agravare rapidă au fost repartizați pe codurile ROȘU și GALBEN (31- cod roșu și 96- cod galben). Pe codurile albastru și alb au fost repartizați 3, respectiv 27 pacienți.

În urma investigațiilor de specialitate, din cele 1474 persoane, au fost spitalizate 362. Cele mai multe internări au fost în secțiile: Pediatrie (57), Obstetrică Ginecologie 1 (36) și Obstetrică Ginecologie 2 (35), Neurologie (28) și Cardiologie (27).

Totodată, în timpul weekendului prelungit, medicii de gardă din cadrul Spitalului Județean Constanța au efectuat 218 de intervenții chirurgicale de urgență (26 la copii și 192 la adulți).

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult