Poliţiştii constănţeni au documentat activitatea infracţională a cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 38 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, distrugere şi violare de domiciliu.
În fapt, patru bărbaţi, la data de 14 septembrie 2015, purtând mănuşi pe mâini, prin tăierea gardului împrejmuitor al locuinţei persoanelor vătămate, au pătruns în locuinţele acestora, ocazie cu care prin violenţe fizice şi ameninţări cu arme de foc, le-au forţat să le remită suma de aproximativ 100 000 de euro.
Cel de-al cincilea bărbat avea rolul să îi transporte la şi de la locul comiterii faptelor.
În momentul comiterii infracţiunilor, pentru nu alerta organele de poliţie, bănuiţii au distrus telefoanele mobile ale persoanelor vătămate.
Astfel, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale au pus în executare 6 mandate de percheziţie la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea faptelor, ocazie cu care au fost ridicate arme albe, cagule, telefoane mobile, medii de stocare precum şi un autoturism, asupra acestor bunuri urmând a se lua măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciului cauzat.
Cei cinci bărbaţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţe, urmând ca la data de 19.04.2016 să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Activitatea a beneficiat de sprijinul S.I.P.I. și S.O.S. Constanța.




