AcasăActualitatePatron din Mangalia, cercetat pentru că folosea produse IT piratate

Patron din Mangalia, cercetat pentru că folosea produse IT piratate

Acţionând în cadrul subprogramului „Protecţia Drepturilor de Proprietate Intelectuală”, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, au organizat şi efectuat un flagrant pe linia respectării prevederilor Legii nr. 8/1996 rep. privind drepturile de autor si conexe în cadrul punctului de lucru al unei societăţi comerciale din Mangalia, ce are drept obiect de activitate comercializarea produselor IT.

Cu această ocazie a fost surprins reprezentantul legal, care a instalat pe un sistem de calcul (laptop), un sistem de operare fără ca pentru acesta să fie deţinută licenţa aferentă.

Cel în cauză este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor de calculator şi deţinere de produse pirat în scopul distribuirii.

Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.