AcasăActualitatePatrick Sebastian Dinu de la CSM Constanța l-a învins pe David Popovici!

Patrick Sebastian Dinu de la CSM Constanța l-a învins pe David Popovici!

Întrecerile Campionatului Național de înot în bazin scurt (25 m) pentru seniori, tineret și juniori se vor încheia duminică în Complexul Sportiv de Natație Otopeni.
O evoluție extraordinară la această competiție a avut-o Patrick Sebastian Dinu de la CSM Constanța (antrenor Răzvan Florea), cel care în proba de 100 m mixt, l-a învins pe titratul David Popovici de la Dinamo București.
Este prima înfrângere pe plan intern (în ultimii trei ani) pentru fostul campion mondial, depășit de doi înotători constănțeni.
De remarcat, că pe locul al doilea s-a clasat un alt sportiv de la CSM Constanța, Mihai Gergely (antrenor Claudiu Radu).
Iată cum a arătat podiumul probei de 100 m mixt:
1. Patrick Sebastian Dinu (CSM Constanţa) 54.17
2. Mihai Gergely (CSM Constanţa) 54.41
3. David Popovici (Dinamo Bucureşti) 54.58.