AcasăActualitateMirela Matichescu îl sfătuiește pe George Măndilă: ”Ar trebui să facă un...

Mirela Matichescu îl sfătuiește pe George Măndilă: ”Ar trebui să facă un carnaval sau un festival care să aducă turiști la Mamaia”

După ce George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța, a declarat că îi sfătuiește pe agenții economici din stațiune să dea în judecată OMD Mamaia Nord din cauza numelui, Mirela Matichescu a reacționat.

Cred că cea mai mică problemă a litoralului românesc la această oră este legată de denumirile Organizațiilor de Management al Destinației. Treaba noastră, a tuturor celor care operăm în turism, este să promovăm litoralul, să mergem umăr lângă umăr și să atragem cât mai mulți turiști. Nu putem fi o forță dacă preocuparea unora este chematul în judecată. Din punctul meu de vedere, denumirea OMD Mamaia Nord aduce un beneficiu și pentru OMD Mamaia, pentru că cei care caută cazare la noi și nu găsesc se îndreaptă automat spre Mamaia, De altfel, zilele trecute am fost pe faleza din Mamaia și e cam goală. Poate domnul Măndilă ar trebui să se ocupe mai mult de strategia de atragere a turiștilor. E mai important. Îmi permit un sfat: ar putea să organizeze un carnaval frumos, care să dureze câteva zile și care să aducă turiști din toată lumea. Sau un festival de amploare prin care să promoveze stațiunea și să aducă public numeros. Despre astfel de lucruri trebuie să se discute, pentru că orice eveniment major înseamnă un plus pentru întreg litoralul românesc”; a declarat Mirela Matichescu, președinte OMD Mamaia Nord.

OMD Mamaia-Nord a fost înființată în acest an și are ca scop promovarea zonei de nord a litoralului. Este vorba despre o stațiune nouă, care în luna iulie a acestui an a avut un grad de ocupare de peste 90%.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.