AcasăActualitateMinor român căutat de autorităţile germane, prins de poliţişti la Năvodari

Minor român căutat de autorităţile germane, prins de poliţişti la Năvodari

La data de 08.11.2016, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, l-au depistat pe V.A., în vârstă de 17 de ani, din Năvodari, pe numele căruia autorităţile judiciare germane au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt în circumstanţe agravante, conform Codului Penal german din Legea instanţelor pentru minori, pedeapsa maximă prevăzută de lege fiind de 5 ani închisoare. 

Tânărul a fost reținut pe bază de ordonanță și introdus în C.R.A.P. Constanța, iar ulterior a fost prezentat Parchetului Curții de Apel Constanța pentru confirmarea mandatului european de arestare.

Ulterior, vor fi demarate procedurile legale în vederea extrădării persoanei în cauză.