Ministrul Turismului, Bogdan Trif, depășit de situație. Legea pentru garantarea pachetelor turistice este și greșită, și blocată

Ordonanţa nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie şi serviciile de călătorie asociate, emisă în urmă cu câteva luni de către Guvern, prin care se garanta ”rambursarea tuturor plăţilor efectuate de către sau pe seama călătorilor, în măsura în care serviciile relevante nu sunt furnizate ca urmare a insolvenţei agenţiei de turism organizatoare” este blocată.

Normele de aplicare nu au fost încă emise, de 60 de zile fiind de mult depășit. Practic, la această oră, turiștii români nu sunt asigurați în cazul în care agenția de turism prin care și-au achiziționat vacanțe dă faliment sau, pur și simplu, dispare.

Asta, deși ministrul Bogdan Trif s-a bătut cu pumnii în piept că nu vor mai exista astfel de situații.

De altfel, întreaga Lege a Turismului este contestată de operatorii și experții din domeniu, care spun că Bogdan Trif a făcut praf o lege care a fost bine gândită și bine structurată de către predecesorul său, Mircea Titus Dobre.

În urmă cu câteva zile, Patronatul Național al Agențiilor de Turism a trimis a scrisoare deschisă către Ministrul Turismului, Bogdan Trif, prin era acuzat de dezinformare și rele intenții.

Iată ce spune deputatul Mircea Titus Dobre despre modul în care Bogdan Trif gestionează situația din Ministerul pe care îl conduce:

”Am crezut mereu în meritocrație. Am simțit nevoia să mă perfecționez, pentru că performanța și calitatea contează cel mai mult. Tocmai de aceea, am încercat să fac lucrurile cât mai bine, am cerut ajutor, atunci când am avut nevoie, dar mai ales am încercat să nu stric ceea ce alții au făcut bine.

Nu același lucru se poate spune și despre cel care m-a înlocuit, la conducerea Ministerul Turismului. Unul ca el nu va suferi niciodată de “sindromul impostorului” – psihologii știu de ce!

Bogdan Trif mai demonstrează încă o dată că poate fi chiar mai puțin decât Zero.

Poate așa a înțeles el să conteste, prin fapte, titlul de#MinistrulZero , arătând că se poate chiar mult mai rău. După ce a reușit performanța deosebită de a bloca legile lucrate în Minister timp de un an, a continuat prin a scrie legi greșite, dar și-a desăvârșit opera și s-a întrecut pe sine, prin blocarea propriei legi, pentru că nu a mai dat și normele de aplicare.

Ministrul Trif nu contenește să se laude cu legea pentru garantarea pachetelor turistice, dar legea e și greșită, și blocată prin lipsa normelor de aplicare, pe care ar fi trebuit să le dea în cel mult 60 de zile după ce s-a votat Ordonanța 2/2018, adică până pe 03-11-2018.

Din păcate, seria de greșeli grave făcute de Bogdan Trif nu se termină aici. Voi reveni cu noi explicații, după ce Legea Turismului va fi trimisă către Parlament– modificată fără a se ține cont de dezbaterile publice din 2017.”

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult