Deputatul liberal Mihai Tararache a anunţat oficial că nu va mai merge în Parlamentul României. Decizia au luat-o liberalii care nu l-au mai pus pe tânărul politician pe listele pentru deputaţi din acest an.
Dacă la început Mihai Tararache a declarat că nu ştie exact ce urmează să facă, iată că într-un final s-a resemnat şi spune că vrea să revină la afaceri.
Pentru moment, acesta rămâne în PNL însă este evident că relaţia sa cu conducerea partidului nu este una fericită chiar dacă Tararache a fost, totuşi, unul dintre cei mai activi deputaţi liberali constănţeni.
“Dragi prieteni, în primul rând vreau să vă mulțumesc pentru numeroasele mesaje si telefoane de susținere, atât din ultima perioadă cât și de-a lungul acestor ani. A fost o mare o onoare pentru mine, un tânăr de 32 de ani, să pot să reprezint Județul Constanța în Parlamentul României. Dar și o mare responsabilitate. Și știți că am pus multă pasiune și energie în tot ceea ce am făcut în toți acești ani. Așa cum v-am promis, vă comunic decizia mea de a nu candida pentru un nou mandat parlamentar la alegerile de la finalul acestui an. Asta nu înseamnă că nu voi rămâne implicat in viața publică, deși unii si-ar dori asta, dar cred că poți face multe și din alte sectoare, cum ar fi mediul economic.
În următoarea perioadă voi fi la la fel de implicat în campania electorală alături de colegii mei din Partidul Național Liberal, pentru ca eu continui să cred în România , dar într-o Românie condusă de oameni cinstiți.”, a scris Mihai Tararache.