AcasăActualitateMigranţi sirieni şi călăuze bulgare, reţinuţi la Ostrov

Migranţi sirieni şi călăuze bulgare, reţinuţi la Ostrov

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat trei cetăţeni sirieni care au intrat fraudulos  în România pe jos, pe la ” frontiera verde” din R. Bulgaria.

Cetăţenii sirieni au fost călăuziţi de doi cetăţeni bulgari, care au încercat să-i transporte cu un autoturism într-o ţară din Uniunea Europeană.

În data 13.11.2012, în jurul orei 01.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Ostrov au oprit pentru control, în zona Bac Regie, un autoturism marca Opel Vectra, înmatriculat în R. Bulgaria, în care se aflau cinci persoane de sex masculin.

În urma verificărilor a fost stabilit faptul că trei persoane sunt de cetăţenie siriană şi două de cetăţenie bulgară.

Şoferul şi pasagerul din faţă, ambii de cetăţenie bulgară, au intrat legal în România cu autoturismul în cauză prin P.T.F. comun Silistra – Ostrov.

Cei trei cetăţeni sirieni au intrat pe jos pe teritoriul României prin trecerea ilegală a „frontierei verzi”, fiind călăuziţi şi îndrumaţi de cetăţenii bulgari până în apropierea frontierei, de unde urmau să se deplaseze cu autoturismul în cauză într-o ţară din Uniunea Europeană.

Poliţiştii de frontieră au mai constatat faptul că cetăţenii sirieni aveau asupra lor documente de identitate bulgăreşti false.

Cetăţenilor sirieni le-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de „intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 70, alin. 1 din O.U.G. 105/2001 şi „fals privind identitatea”, faptă prevăzută şi sancţionată de art.293, alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 33, lit. a Cod Penal, iar cetăţenii bulgari vor fi cercetaţi pentru infracţiunea de „trafic de migranţi”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 71, alin. 1 din O.U.G. 105/2001.