Martirii neamului românesc au fost omagiați de Ziua Eroilor, în municipiul Medgidia

Astăzi, 10 iunie 2021, poporul român sărbătorește Înălțarea Domnului, zi de mare sărbătoare națională, proclamată prin lege Ziua Eroilor.

Începând cu anul 1920, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de „sărbătoare națională” și s-a stabilit să fie marcată în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, când potrivit tradiției românești creștinii sărbătoresc Înălțarea Domnului.

În conștiința românească, acest solemn moment îngemănează într-o semnificativă și sfântă tradiție, cu cinstirea memoriei martirilor neamului, care de-a lungul secolelor, și-au așezat înălțătoarea jertfă a propriei vieți, la temelia devenirii și împlinirii istorice a poporului român pentru libertate, demnitate și unitate statală.

Cu acest prilej, Primăria Municipiului Medgidia a organizat tradiționalele manifestări dedicate eroilor români la Monumentul Eroilor.

Începutul evenimentului a fost marcat de intonarea Imnului de Stat al României și întâmpinarea oficialităților publice locale. În continuarea manifestărilor, Părintele Protopop al Protoieriei municipiului Medgidia, Petrică Ciobanu, a oficiat slujba de pomenire a martirilor neamului românesc.

Acțiunea comemorativă a culminat cu ceremonia de depunerea a coroanelor de flori și s-a încheiat cu o mult așteptată defilare a Detașamentului de Onoare Garnizoanei Medgidia.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult