La data de 23 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului Transporturi Maritime, în colaborare cu inspectori din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, au efectuat un control fizic total asupra mărfurilor existente într-un container, depozitat în Portul Constanţa Sud Agigea, cu origine China, având ca destinatar o societate comercială din judeţul Ilfov.
Containerul era încărcat cu 670 colete conţinând diverse articole.
Cu această ocazie, s-a constatat că în interior se aflau 6 colete ce conţineau 1500 de portofele pentru femei, ce purtau însemnele figurative ale unei mărci protejate, mărfuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală, în valoare de piaţă de peste 150.000 euro.
În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.