La data de 18 februarie a.c., poliţiştii constănţeni au prezentat Judecătoriei Constanţa cei cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 31 şi 46 de ani, suspectaţi de comiterea mai multor furturi din magazine, magistraţii emiţând pe numele a doi dintre ei mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar pentru ceilalţi trei interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu pentru 30 de zile.
Reamintim că, la data de 18 februarie a.c., poliţiştii Secţiei 1, cu sprijinul colegilor Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, beneficiind de suportul tehnic al Serviciului Criminalistic şi însoţiţi de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Constanţa, au organizat şi executat 5 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Constanţa.
Acţiunea a vizat depistarea a şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 31 şi 46 de ani, din Constanţa, suspectaţi de comiterea mai multor furturi din societăţi comerciale, situate în incinta unui hipermarket din municipiul Constanţa, profitând de neatenţia personalului de vânzare sau a celui de pază, şi disimulând articolele de îmbrăcăminte în aşa fel încât să evite sesizarea elementelor de siguranţă de către dispozitivele de la intrările/ieşirile în magazine.
Prejudiciul cauzat a fost estimat la valoarea de 3900 lei.