Mai multe cartiere din municipiul Constanța, fără apă. Avarie la conducta de pe bd. Aurel Vlaicu

Pentru remedierea unei avarii la conducta de alimentare cu apă de pe bd. Aurel Vlaicu, din municipiul Constanţa,  echipele de intervenție ale RAJA SA sunt nevoite să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi – 10 iunie 2019, în intervalul orar 15.00 – 20.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierele: Medeea, CET, Anda, Km 4-5, Viile Noi, Km 5, dar și Zonele: Metro 2, Auchan, Praktiker, Caraiman și Industrială.

”Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții RAJA.

UPDATE

Remedierea avariei survenite astăzi – 10 iunie 2019, pe conducta de alimentare cu apă de pe bd. Aurel Vlaicu, din municipiul Constanţa,  a fost finalizată de către echipele de intervenție ale RAJA SA în jurul orei 19.00, însă, la momentul intrării sub presiune,  aceeași conductă a cedat din nou, la ora 19.45, la o distanță de 8 metri de lucrarea inițială.

Intervenția pentru remedierea avariei este estimată a se finaliza în jurul orei 24.00.

Până la finalizarea acesteia, consumatorii din cartierele Medeea, CET, Anda, Km 4-5, Viile Noi, Km 5, dar și cei din zonele Metro 2, Auchan, Praktiker, Caraiman și Industrială nu vor avea apă la robinete.

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată.

Alte Știri
Încarcă mai mult