AcasăActualitateMădălin Voicu şi Nicolae Păun vor să dea o amnistie

Mădălin Voicu şi Nicolae Păun vor să dea o amnistie

Pedepsele cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă, aplicate de instanţă, ar putea fi graţiate în întregime, în timp ce infracţiunile pedepsite cu privarea de libertate până la 4 ani inclusiv sau amendă ar putea fi amnistiate, conform unui proiect depus la Cameră.

Aceste prevederi sunt cuprinse în proiectul de lege intitulat „Lege pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse”, iniţiat de către deputatul PSD Mădălin Voicu şi de către preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, Nicolae Păun.

Iniţiativa legislativă a celor doi deputaţi prevede, totodată, şi graţierea minorilor trimişi într-o şcoală specială de muncă şi reeducare.

De asemenea, proiectul legislativ prevede graţierea cu o treime a pedepselor cu închisoarea între 6 şi 8 ani inclusiv, graţierea cu o cincime a pedepselor cu închisoarea între 8 şi 10 ani inclusiv.

Proiectul de lege prevede că de la aceste graţieri şi amnistieri sunt excluşi cei recidivişti prin condamnări anterioare sau condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă.

Cei care au săvârşit infracţiuni contra siguranţei statului, infracţiuni de omor, vătămare corporală gravă, loviri sau lovituri cauzatoare de moarte, lipsire de libertate în mod ilegal, viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuală, incest, tâlhărie, înşelăciune, delapidare, ultraj, tortură, evadare, falsificarea de monede, trafic de stupediante, proxenetism nu beneficiază de prevederile acestui proiect de lege.

De asemenea, cei care au săvârşit infracţiuni prevăzute de Legea siguranţei, de Legea combaterii evaziunii fiscale şi de Legea privind combaterea traficului şi consumului de droguri nu pot beneficia de aceste prevederi ale proiectului de lege.

Proiectul de lege prevede că persoanele graţiate care, în curs de trei ani, săvârşesc cu intenţie o infracţiune vor executa pe lângă pedeapa stabilită şi pedeapsa graţiată.

Proiectul de lege are numărul de înregistrare 331/2012, fiind adresat Biroului Permanent al Camerei în data de 2 octombrie.

În expunerea de motive a proiectului de lege cei doi iniţiatori argumentează necesitatea adoptării unor astfel de reglementări legale prin necesitatea oferirii posibilităţii ca persoanele condamnate care au săvârşit infracţiuni ce nu prezintă un pericol social ridicat şi cele care în timpul executării pedepsei au dat dovezi temeinice de îndreptare să beneficieze de clemenţa legiuitorului.

Un alt argument invocat de iniţiatori se referă la ameliorarea supraaglomerării penitenciarelor.