Cercetare penală a celor şase inculpaţi din dosarul Tarabelor din Eforie a ajuns la final iar procurorii constănţeni au decis trimiterea lor în judecată. Astfel Marius Pavalachi, inspector în cadrul primăriei Eforie, Bogdan Dan, administrator al SC Eforie Estival SRL, Victor Ceoromela, Iulian Smoc, Constantin Custură, şi Cornel Vaşadi sunt acuzaţi de luare de mită, complicitate la luare de mită şi trafic de influenţă.
Reamintim că in luna iunie a acestui ani, cei şase au fost surprinţi în flagarant în timp ce cereau şi primeau şpagă de la comercianţii stradali din Eforie.
Pe lângă aceste acuzaţii, doi dintre inculpaţi, Marius Pavalachi şi Bogdan Dan, sunt cercetaţi într-un dosar separat pentru evaziune fiscală, deoarece conform rechizitoriului întocmit „există suspiciuni de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală, întrucât în evidenţele contabile ale acestei societăţi nu au fost înregistrate operaţiunile economice legate de exploatarea sectorului cu tonete/căsuţe, a fost solicitată o verificare din partea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa. Urmare a controlului, DGFP Constanţa a constatat o serie de încălcări ale legislaţiei în domeniul financiar-contabil de către reprezentanţii legali ai SC Eforie Estival SRL, calculând un prejudiciu adus bugetului consolidat al statului de 4.503.720,58 lei. Acest aspect urmează să fie disjuns din cauză şi tratat într-un dosar separat.”