Nemulţumiţi de faptul că Decebal Făgădău a numit prin dispoziţie de primar membrii comisiilor pentru concursul de directori din şcolile din Constanţa, liberalii au anuţat astăzi, prin vocea lui Vergil Chiţac, că nu văd cu ochi buni metoda de întocmire a listei şi, mai ales, numele care apar pe aceasta.
„În afară de câteva titluri academice, noi nu prea avem date despre ce isprăvi profesionale au domniile lor, cât de notabile sunt aceste isprăvi şi cum justifică prezenţa domniilor lor în aceste comisii. De ce ei şi nu alţii?”, a spus Vergil Chiţac.
Supărarea cea mai mare vine şi din faptul că pe liste se regăsesc numele lui Răducu Popescu, fost inspector şcolar general al ISJ Constanţa şi membu PSD precum şi cel al lui Lucian Băluţ, şi el coleg de partid cu Decebal Făgădău.
„Domnul Răducu Popescu, în perioada în care a condus Inspectoratul Şcolar Judeţean, a numit directori de şcoli. Acum vine şi jurizează concursuri la care participă oamenii numiţi de dânsul. În astfel de comisii trebuie să existe persoane neafiliate politic, profesionişti, pentru că vorbim de învăţământ. Nu ştiu pe ce criterii a desemnat domnul primar aceşti membri, pentru că în cadrul Consiliului Local nu s-a discutat niciodată despre vreo comisie.”, a mai spus Vergil Chiţac.