AcasăActualitateJandarmii constănțeni donează sânge pentru a salva vieți

Jandarmii constănțeni donează sânge pentru a salva vieți

Astăzi, la sediul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța, s-a desfășurat o nouă campanie de donare de sânge, organizată cu sprijinul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța. 55 de jandarmi au răspuns cu promptitudine apelului umanitar, și au demonstrat, încă o dată, că solidaritatea, compasiunea și spiritul de sacrificiu sunt parte din ADN-ul lor profesional și uman.

Sub deviza „Donez sânge, salvez o viață!”, jandarmii au ales să fie din nou alături de cei care au nevoie urgentă de ajutor. Gestul lor vine în sprijinul pacienților internați în spitale, care depind de sângele donat pentru a-și continua tratamentele sau intervențiile medicale.

Mulțumim Centrului de Transfuzii Constanța pentru sprijinul acordat în organizarea acestei campanii și pentru profesionalismul cu care desfășoară, zi de zi, această activitate vitală. Îi încurajăm pe toți cetățenii care îndeplinesc condițiile necesare să se alăture acestui demers și să doneze sânge. O singură donare poate salva până la trei vieți!”, spun reprezentanții GJM ”Tomis” Constanța.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.