Joi, 19 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă, conducerea PSD Municipiul Constanța a prezentat un bilanț al anului electoral 2024, s-a făcut o analiză a rezultatelor și s-a discutat despre alegerile prezidențiale din 2025.
Au fost prezenți Ion Dumitrache, Eduard Martin, Gheorghe Florin, Costin Răsăuțeanu, Cristina Dumitrache, Mirela Matichescu și alți membri.
Nimeni din organizația județeană a partidului nu a participat la eveniment.
”Au trecut două rânduri de alegeri și, după cum știți, Organizația Municipală PSD Constanța a câștigat atât alegerile locale, cât și pe cele parlamentare. Nu a fost simplu. Noi am plecat în 2021 de la o zestre de voturi și o logistică aproape inexistentă. În 2016 s-au obținut aproximativ 43.000 voturi. În 2020 am ajuns la 19.000 voturi, cel mai prost rezultat pe care l-a avut PSD Constanța în toată istoria sa. Am preluat organizația pe 6 februarie 2021 fără niciun sediu, cu 200 de membri, fără activitate. Am pornit de la zero, am făcut o echipă mare și frumoasă, cu oameni competenți, am deschis partidul pentru toată lumea, i-am primit pe toți cu brațele deschise. Așa cum au venit Decebal Făgădău și Cristinel Dragomir. Am ajuns astăzi să avem peste 7000 de membri și șase sedii funcționale în municipiul Constanța. În campanie am fost pe străzi zi de zi cu sute de oameni, s-a lucrat intens și online, și astfel am ajuns să câștigăm alegerile în municipiul Constanța. Una din revenirile spectaculoase este cea a lui Eduard Martin cu care am negociat opt luni ca să îl conving să revină în partid și e un câștig foarte mare pentru organizație. La fel și domnul Florin Gheorghe. (…) Eu, la București, în fața conducerii și în fața domnului președinte Marcel Ciolacu am jucat cu mandatul pe masă. Am spus că îmi asum că voi câștiga la municipiu. Dacă nu, aveți mandatul meu!”, a declarat Ion Dumitrache, președintele organizației municipale.
La nivelul județului Constanța, PSD a obținut un scor sub cel de la nivel național, clasându-se pe locul doi, după AUR. Urmează o ședință de Birou Permanent Județean în care se vor analiza rezultatele.
”Orice organizație, după un astfel de examen, trebuie să facă o analiză a rezultatelor. Este un proces managerial neapărat necesar. Nu înseamnă că această analiză presupune din start că trebuie să plece cineva. Poate se constată că au fost niște cauze externe care au dus la pierderea alegerilor la nivel de județ, în alte localități în afară de municipiul Constanța. Noi trebuie să decidem în interior ce avem de făcut. La prima ședință de BPJ voi solicita această analiză. (…) Nu este nimic anormal, nu este vorba despre o discordie internă. În urma unei analize vrem să obținem soluții constructive, astfel încât, la alegerile prezidențiale de anul viitor să facem PSD Constanța să fie dominant. În PSD Constanța nu există nicio ruptură.”, a spus Eduard Martin.





[…] Citeste articol integral Sursa & Foto Credit- “atacdeconstanta.com” […]