Pe 26 februarie 2020, în aula ,,Gh. Coriolan” a Colegiului Național ,,Mircea cel Bătrân”, s-a desfășurat prima ediție a proiectului ,,Combinând pasiunea și cariera“ dedicată medicinei, proiect sub egida Consiliului Școlar al Elevilor C.N.M.B..
Tema proiectului servește pentru orientarea școlară și profesională a liceenilor care doresc să treacă pragul facultăților de medicină. În cadrul proiectului, medici de renume din Constanța au discutat cu peste o sută de elevi despre începutul și profesarea în domeniul medicinei, sacrificiile și satisfacțiile pe care le presupune acesta.
Activitatea a fost deschisă de către domnul director Vasile Nicoară, care i-a prezentat pe invitați, accentuând numărul de mirciști care au ales Universitatea ,,Ovidius” pentru continuarea studiilor.
“Inițiativa Consiliului Școlar al Elevilor este lăudabilă cu atât mai mult cu cât orientarea școlar-profesională este ceva mai deficitară. Nu trebuie să urmezi profesia părinților doar pentru că dumnealor au activat într-un domeniu și sunt specialiști în acel domeniu. Trebuie să vrei, să-ți dorești, să iubești meseria respectivă, să fii curios, să fii tenace. Cei care încă oscilează în a-și alege o meserie este bine să participe la astfel de întâlniri cu specialiști pe care să-i întrebe și să ia direct pulsul în ceea ce înseamnă a fi medic, a fi avocat, inginer, a fi profesor. În cazul în care genul acesta de întâlniri vor continua și cu specialiști din alte domenii, cu siguranță că elevii de clasa a XI-a, cei cărora li se adresează în principal, dar nu în exclusivitate, dar și colegilor mai mici care deja se gândesc la momentul în care vor trebui să ia o decizie legată de viitorul lor, vor fi mai mult decât sprijiniți în a lua o decizie pertinentă și potrivită lor.” a declarat directorul adjunct al Colegiului, prof. Loredana Tănase.
Activitatea a debutat prin introducerea în temă de către Biroul executiv al Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiu: președintele Andreea Constantin, vicepreședinții Cristiana Burlibașa și Dima Nancu și secretarul executiv Olivia Murariu.
,,Am fost profund impresionați de numărul mare de elevii care au participat la activitate- peste 120 de mirciști-, dar și de atenția sporită pe care aceștia au acordat-o invitaților. Elevii au ascultat cu atenție sfaturile domnilor și doamnelor doctor, fiind profund impresionați de experiențele acestora. De asemenea, am fost onorați să avem alături de noi invitați de renume, precum domnul Rector dr. Rugină, doamna Prorector dr. Tuță, domnul Prorector Bobe, domnul dr. Ghiță. Este o deosibită onoare pentru Colegiul nostru să găzduiască o parte din conducerea Universității Ovidius Constanța, fiindu-le recunoscători tuturor că și-au petrecut o parte din prețiosul timp vorbind cu elevii. Proiectul a fost un real succes și sperăm să colaborăm în continuare cu dumnealor”, declară conducerea Consiliului Școlar al Elevilor CNMB.
Proiectul a continuat prin discursurile invitaților, începând cu domnul Rector Rugină, urmând doamna Prorector Tuță, domnul Prorector Bobe si domnul dr. Ghiță. Totodată, doamna director adjunct Tănase, absolvent al Universității Ovidius, a discutat despre experiența dumneaei în cadrul Universității.
Activitatea s-a încheiat cu un număr generos de întrebări pe care elevii l-au acordat invitaților. Elevii au fost impresionați de experiența invitaților, o mare parte dintre ei plecând cu gândul că vor urma Facultatea de Medicină și Farmacie după absolvirea liceului.
Proiectul ,,Combinând pasiunea și cariera” va continua prin ediții dedicate și altor domenii, precum juridic, militar, IT, inginerie, arhitectură și artă și nu numai.


