Administrația Zonei Libere Sulina, cu sprijinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și al Consiliului Județean Tulcea, implementează două proiecte strategice finanțate din fonduri europene ce vizează modernizarea infrastructurii portuare și crearea unui mediu propice pentru dezvoltare economică și sustenabilitate. Aceste proiecte sunt:
• „Modernizarea Portului Sulina, Perimetrul I – Zona Liberă”
• „Modernizarea Portului Sulina, Cap Mol – Bazin Maritim, Perimetrul II – Etapa I”
Pentru modernizarea Perimetrului I al Administrației Zonei Libere Sulina, s-au alocat 87.587.053,94 lei din Programul Operațional Transport 2021-2027, iar pentru Perimetrul II, suma de 135.567.669,80 lei.
Aceste investiții majore vor atrage o parte dintre navele care vin cu mărfuri din porturi dunărene, precum Galați, Brăila, Giurgulești și Orlivka și care vor face escală la Sulina. Mărfurile vor fi transferate la Sulina, fără să mai ajungă la Constanța, ceea ce înseamnă creșterea eficienței transportului și economisirea de timp, dar și o decongestionare a Portului Constanța.
Proiectul nu este nou. A fost realizat încă din perioada comunistă, însă nu s-a mai reușit implementarea sa. Iată că, după aproape 40 de ani, autoritățile au înțeles cât de importantă este o asemenea investiție, iar astăzi lucrările sunt în plină desfășurare.
Pentru micuța comunitate din Sulina acest proiect înseamnă repunerea orașului pe harta traficului naval și dezvoltarea economică. Vorbim de aproximativ 300 de noi locuri de muncă, de companii care își vor avea sedii sociale aici, iar o parte din taxe vor intra și în economia locală.
Dragoș Ioniță, directorul Administrației Zona Liberă Sulina, a explicat beneficiile economice ale acestor investiții majore.
”Cei de la BERD au făcut o analiză completă și au spus că în trei ani se poate ajunge la 3,5 milioane de tone de marfă. În următorii 3 ani se poate ajunge la 6,7 milioane de tone de marfă.
Cele două proiecte vor duce la crearea a cel puțin 300 de locuri de muncă. Noi lucrăm acum tot cu ajutorul celor de la BERD la strategia și anunțul de concesionare a teritoriului portuar. Am identificat cele mai bune variante de concesionare a terenului și cred că undeva la sfârșitul acestui an vom ieși cu un anunț public de concesionare.
Orașul Sulina va avea foarte foarte mult de câștigat, dar nu numai Sulina, ci întreaga țară. Volumele de mărfuri vor aduce foarte mulți bani din concesiune, din operare, din taxele de transport. Beneficiile vor fi și în favoarea Regiei Autonome ”Administrația Fluvială a Dunării de Jos” Galați, care tarifează fiecare tonă de marfă. La 3 milioane de tone de mărfuri, care vor trece pe aici, vor fi bani destui. Împreună cu experții de la BERD am identificat posibilitatea să cooptăm companii care să aibă sediul social în Sulina, astfel încât taxele și impozitele care ar trebui plătite către bugetul de stat să ajungă, o parte, și la comunitatea din Sulina. În momentul de față, Sulina are un buget extrem de mic“.