4 zile pline de informații istorice, culturale, multă voie bună și programe de entertainment. Toate au fost ingredientele esențiale pe care OMD Mamaia Constanța le-a oferit în ultima săptămână atât partenerilor media străini, cât și tour-operatorilor prezenți pe litoralul românesc pentru a promova stațiunea Mamaia și orașul Constanța în străinătate, dar și pentru a atrage turiști străini în destinație.
Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța a organizat infotripul „Mamaia – Back in Business” în perioada 4-9 iulie 2024. Evenimentul a atras aproximativ 50 de participanți din: Marea Britanie, Italia, Germania, Irlanda, Polonia, India, America și Elveția, care spun că experiența ultimelor zile în stațiunea Mamaia și în orașul Constanța i-a făcut să descopere potențialul imens al unei regiuni care are foarte multe de oferit vizitatorilor.
“Stațiunea Mamaia și orașul Constanța au un potențial uriaș de atragere a turiștilor britanici și irlandezi. Au atât de multe de oferit! Cei care iubesc călătoriile prețuiesc destinațiile în care se simt în siguranță, cu mult soare, plaje frumoase, artă, cultură și evenimente extraordinare precum Festivalul Neversea. Grupul nostru a fost impresionat de calitatea și de ospitalitatea primite pe durata infotripului. Prin programul oferit de organizație alături de partenerii locali, stațiunea Mamaia și orașul Constanța sunt opțiuni în rândul destinațiilor de promovat la nivel mondial. Așteptăm cu nerăbdare să le arătăm cititorilor noștri ce am descoperit, pentru a aduce cât mai mulți turiști străini la Constanța și în stațiunea Mamaia”, susține Sarah LEE, coordonator al grupului de parteneri media din Marea Britanie, din partea Captivate MEDIA.
“Sunt foarte mândră pentru faptul că sunt româncă, dar totodată sunt și cetățean italian. Nu este ușor să îți uiți rădăcinile, iar rădăcinile mele sunt aici. De fiecare dată voi fi la fel de mândră să reprezint Constanța și să-mi promovez orașul. Mulțumesc întregii echipe OMD Mamaia Constanța, pentru faptul că mi-a oferit posibilitatea să fiu ambasadorul orașului Constanța și a stațiunii Mamaia în alte țări și în lume”, a declarat Ligia HOFNAR, coordonator pentru grupul de parteneri media și tour-operatori din Italia.
Pe parcursul celor patru zile, oaspeții au avut ocazia să exploreze de la plajele întinse și hotelurile de lux din stațiunea Mamaia, până la farmecul istoric al centrului vechi al orașului și al întregii zone peninsulare. Totodată, vizita în Portul Turistic Tomis a scos în evidență potențialul maritim al regiunii.
“Aveți în Constanța și în stațiunea Mamaia o vreme fantastică! Plajele sunt minunate, cu multe opțiuni pentru iubitorii gastronomiei locale. Constanța este o perlă turistică! Zona de promenadă de lângă Cazino este o alegere excelentă pentru plimbarea de seară a turiștilor și localnicilor. Festivalul Neversea, portul turistic, arhitectura, soarele, restaurantele – ce poate un turist să-și dorească mai mult?”, susține Dariusz Olejniczak, jurnalist al cotidianului Dziennik Baltycki din Polonia.
Infotripul a inclus și participarea la Festivalul Neversea, care le-a dăruit participanților o perspectivă asupra vieții de noapte și a atmosferei electrizante pe care un astfel de eveniment îl oferă.
O altă componentă importantă a infotripului a fost vizitarea cramelor din Dobrogea. Grupul a participat la degustări de vinuri locale și a învățat despre tradițiile viticole din regiune. Tururile ghidate la obiectivele turistice istorice și religioase, precum Tropaeum Traiani și Mănăstirea Sf. Andrei, au adăugat o dimensiune culturală, spirituală și educativă experienței turistice generale.
“Ultima zi a infotripului a fost plină de activități dedicate atracțiilor turistice din afara destinației Mamaia Constanța. Cramele din Dobrogea sunt obiective esențiale, de care toți partenerii străini au fost încântați. Acest eveniment de amploare este doar un prim pas în dezvoltarea parteneriatelor strategice pe termen lung cu tour-operatori străini, care să includă destinația noastră în cataloagele turistice din străinătate. Le mulțumim tuturor pentru participare și îi asigurăm că avem un oraș cu un potențial imens, cu multe alte obiective de inclus pe lista lor. Ne angajăm să transformăm destinația Mamaia Constanța în una dintre cele mai căutate din Europa. Proiectele și inițiativele noastre sunt orientate către atragerea de investiții și îmbunătățirea continuă a calității serviciilor turistice”, a declarat George Măndilă, președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.
Infotripul a avut și un rol strategic în stabilirea de noi parteneriate cu alte linii aeriene și tour operatori din Europa și din lume. Organizarea evenimentului a fost un pas important pentru dezvoltarea turismului în zona Mamaia Constanța, demonstrând capacitatea regiunii de a se adapta și de a inova. Prin eforturi continue de promovare și îmbunătățire a infrastructurii și serviciilor, stațiunea Mamaia și orașul Constanța sunt pregătite să ajungă în top pe harta Europei.
[…] Citeste articol integral Sursa & Foto Credit- “atacdeconstanta.com” […]