”Astăzi, în jurul orei 8.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană s-ar fi precipitat de la etajul superior al unui imobil situat pe strada Căpitan Dobrilă Eugeniu, în municipiul Constanța.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o femeie, de 95 de ani.
La locul evenimentului a intervenit un echipaj medical, care a constatat decesul victimei.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea acestui eveniment.
Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile. Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare.
Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere.”, transmite IPJ Constanța.




