La data de 13.11.2013, ora 13.15, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa i-au prins în flagrant pe V. AEDIN, de 54 ani şi I. GEILAN, de 42 ani, care în timp ce se aflau într-un autobuz (linia 48), între staţiile Kaufland şi Şcoala nr. 8, i-au sustras unei minore în vârstă de 14 ani, un telefon mobil de ultimă generaţie, din buzunar.
Aceştia au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, urmând ca la data de 14.11.2013 să fie prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea însuşirii măsurii arestării preventive.
Prejudiciul în valoare de 1.500 lei a fost recuperat în totalitate.
Recomandăm părinţilor, pe cât posibil, să nu permită copiilor minori să poarte asupra lor, la vedere, telefoane mobile de o asemenea valoare, acestea reprezentând adevărate tentaţii pentru infractori.


