AcasăActualitateFregata „Regele Ferdinand” pleacă în operaţiune de luptă

Fregata „Regele Ferdinand” pleacă în operaţiune de luptă

Fregata „Regele Ferdinand” va părăsi miercuri, 12 septembrie, portul Constanţa pentru a participa la operaţia de luptă „Atalanta”, împotriva pirateriei navale în Golful Aden, sub comandă UE.

Este prima participare a unei nave româneşti la o misiune desfăşurată la peste 3000 mile marine faţă de ţară şi, totodată, prima participare la o operaţie antipiraterie. În anii anteriori, fregata „Regele Ferdinand” a mai participat, sub comandă NATO, în Marea Mediterană, la Operaţia „Active Endeavour”, pentru monitorizarea traficului naval şi aerian în scopul combaterii traficului ilegal şi la

Operaţia „Unified Protector” de impunere a embargoului împotriva Libiei. 

Tot în premieră o fregată va participa la o misiune internaţională având la bord ambarcat un Elicopter Puma Naval. 
Nava este comandată de comandorul Mihai Panait şi va avea la bord pentru această misiune un echipaj alcătuit din 236 de marinari.

Ceremonialul prilejuit de plecarea navei în misiune va avea loc pe dana Portului Militar Constanţa, începând cu ora 9.45, în prezenţa unor importante oficialităţi militare, a reprezentanţilor autorităţilor locale, a unor veterani, cadre militare în rezervă şi în retragere, precum şi a membrilor familiilor echipajului.
Fregata va reveni în portul Constanţa pe data de 14 decembrie.