AcasăActualitateForțele Navale Române, la Delta Waves Fest, Tulcea

Forțele Navale Române, la Delta Waves Fest, Tulcea

Flotila Fluvială participă, în perioada 28-29 iulie 2023, la „Delta Waves Fest”, un eveniment organizat de Consiliul Județean Tulcea, cu prilejul inaugurării Falezei „Ivan Patzaichin” din municipiul care este poarta de intrare în Delta Dunării.

Monitorul Fluvial „Mihail Kogălniceanu” (45), Vedeta Blindată „Posada” (179), două detașamente infanteriști marini și scafandri militari fluviali, precum și Muzica Militară a Forțelor Navale vor fi alături de publicul de pe faleza din Municipiul Tulcea, conform următorului program:

  • Vineri, 28 iulie, orele 15.00-18.00, vizitarea celor două nave militare fluviale de către populația civilă; orele 18.00-18.20, prezentarea festivalului și parada Muzicii Militare a Forțelor Navale (de la intrarea Promenada, până la Gradena); orele 18.20-18.35, inaugurarea Falezei „Ivan Patzaichin”, alocuțiuni oficiale; orele 18.35-19.20, spectacol susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale; orele 19.20-21.30, alte activități artistice;

  • Sâmbătă, 29 iulie, orele 08.50-09.05, ceremonial de ridicare a Pavilionului, Geacului și Marelui Pavoaz la bordul celor două nave militare; orele 09.05-14.00, vizitarea Monitorului Fluvial „Mihail Kogălniceanu” (45) și a Vedetei Blindate „Posada” (179) de către populația civilă, iar pe faleză va fi prezentată o expoziție de tehnică militară de către militarii de la Centrul 39 Scafandri, Regimentul 307 Infanterie Mecanizată „Heracleea” și Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti” din Constanța.

Prin participarea militarilor din Forțele Navale Române la activitățile emblematice, organizate de comunitățile locale, Armata României contribuie la promovarea valorilor şi tradițiilor naționale, precum și la educarea spiritului civic şi la respectarea simbolurilor naționale de către membrii societății.