AcasăActualitateFinal de sezon incendiar pentru voleibalistele de la CS Medgidia

Final de sezon incendiar pentru voleibalistele de la CS Medgidia

CS Medgidia a avut un final de sezon incendiar, unul pentru care a trebuit să lupte până la ultimul meci pentru o calificare în Cupele Europene.

După ce și-a asigurat locul 4 în ultimul meci al sezonului regulat, care a coincis și cu primul meci fără restricții pentru spectatori după doi ani de pauză, fetele antrenate de Florin Voinea și Radu Began debutează acum in play-off, intr-o partidă programată în deplasare, cu CSM Volei Alba Blaj.

Pentru CS Medgidia acest play-off vine ca un bonus la un sezon regulat reușit și spectaculos, unul în care a alternat în constanță luptând pe trei fronturi. A fost un sezon în care surprizele produse în tur, dar și în retur au fost de o importanță decisivă în acest deznodământ al clasamentului final.

”Cu siguranță am fi putut mai mult pentru că am vrut să ne autodepășim, iar asta s-a văzut în teren cât și în pregătire și antrenamente. Fetele au arătat un spirit de luptă exemplar și au fost o echipă unită, mai ales în momentele grele. Fără doar și poate, victoria cu Târgoviște din deplasare în tur, cu Lugoj pe teren propriu în tur și cu Voluntari în deplasare în retur, cât și punctele câștigate în meciurile încheiate în set decisiv, au contribuit extrem de mult pentru încă un sezon reușit al echipei.

O echipă care a mizat și a crezut în jucătoarele sale de la început până la final, fiind printre puținele cluburi în acest sezon care nu au făcut transferuri în pauza competițională, o parte dintre echipele vecine de clasament întârindu-și efectivul de jucătoare prin transferuri ale unor jucătoare de clasă mondială, toate aceste lucruri făcând ca rezultatele celor de la CS Medgidia (conducere, staff, jucătoare, suporteri) să fie cu atât mai prețioase.

Suntem într-un punct în care nu mai există nicio presiune și tot ce se poate întâmpla până la final poate fi un bonus pentru echipă, pentru jucătoare, pentru palmares, pentru suporteri. Suporteri care ne-au sprijinit de-a lungul sezonului, peste tot simțind întreaga lor energie, senzaționali acasă și extraordinari în deplasare, în special în deplasările de la Voluntari sau Rapid.

Debutăm în play-off cu CSM Volei Alba Blaj, iar adevăratul spectacol de-abia acum începe. Atât pe teren unde vom primi vizita celor de la Târgoviște, Blaj, Voluntari, cât și în tribune, când fiecare meci de volei va fi o bucurie pentru o sală fără restricții!

Medgidia vrea mai mult, își dorește mai mult, poate reuși mai mult! Avem o generație de senioare excepțională și generații de copii care le calcă pe urme! Depinde doar de noi! Hai Medgidia!”