AcasăActualitateFacilități wellness și de sănătate în proiectele mixed-use, noua normalitate pentru angajați...

Facilități wellness și de sănătate în proiectele mixed-use, noua normalitate pentru angajați și vizitatori

În contextul unei atenții sporite asupra sănătății și stării de bine, atât în viața personală, cât și în cea profesională, proiectele mixed-use și clădirile de birouri își redefiniesc conceptul traditional de funcționare. Astfel, tot mai multe dezvoltări imobiliare includ acum facilități menite să ofere angajaților acces rapid la servicii esențiale, cu accent pe sănătate și wellness. Conform unui material din Wall-Street, această tendință reflectă un răspuns direct la nevoile actuale ale angajaților, pentru care echilibrul între muncă și viață personală este o prioritate.

Dezvoltatorii imobiliari țin cont de aceast trend și își diversifică portofoliul adăugând centre medicale integrate direct în clădirile de birouri. Aceste facilități contribuie la crearea unui mediu de lucru sănătos și atractiv, nu doar pentru angajați, ci și pentru operatorii de servicii medicale care văd în aceste locații o oportunitate de a se apropia de pacienți.

Un exemplu relevant în acest domeniu este dat de compania Iulius, care, prin proiectele sale mixte, precum Iulius Town Timișoara, Palas și Palas Campus din Iași, a creat adevărate hub-uri medicale ce includ clinici multidisciplinare, laboratoare moderne și chiar săli de intervenții chirurgicale. Integrarea acestor servicii în clădirile office transformă experiența chiriașilor și vizitatorilor, oferindu-le acces facil la servicii de sănătate de înaltă calitate.

Tendința de integrare a facilităților medicale în clădirile de birouri este deja vizibilă în mai multe proiecte din România. De exemplu, ansamblul Iulius Town Timișoara include un centru de excelență medicală, Medical Town, specializat în servicii de screening, diagnostic și tratament. Acesta oferă acces rapid la echipe medicale cu expertiză în obstetrică-ginecologie, chirurgie plastică, estetică și ortopedie pediatrică, chiar în inima orașului, facilitând astfel accesul angajaților la îngrijire medicală de calitate fără a mai pierde timp cu deplasările.

Un alt exemplu este clinica de kinetoterapie și fizioterapie Kinetic Sport & Medicine, relocată la parterul clădirii Palas Campus din Iași, pentru a fi mai aproape de angajații din birourile dezvoltate de Iulius. Cei peste 5.000 de angajați, dar și vizitatorii proiectului se bucură de servicii moderne de terapie și recuperare. Astfel de inițiative demonstrează cum clădirile de birouri nu mai sunt doar locuri de muncă, ci se transformă în centre multifuncționale care răspund nevoilor complexe ale utilizatorilor.

Această abordare inovatoare se va extinde și în viitor pentru că Iulius planifică să includă facilități de wellness și centre medicale avansate și în cel mai nou proiect al său de la Constanța. În orașul de la malul mării, aceste facilități vor crea un mediu de lucru și de trai destinat să răspundă nevoilor tot mai complexe ale angajaților și vizitatorilor.

Transformarea spațiilor de lucru în hub-uri multifuncționale, care îmbină utilul cu plăcutul, reprezintă viitorul dezvoltării urbane, fiind o tendință care va continua să evolueze, răspunzând astfel cerințelor tot mai diversificate ale angajaților și companiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!